Puterea aprecierilor pozitive

Îmbunătăţeşte calitatea vieţii tale şi a celorlalţi

Ai căutat vreodată cuvântul “apreciere” în dicţionarul limbii române? Unele din înţelesuri spun: preţuire, stimă, consideraţie, atenţie, condescendenţă, deverenţă, respect.

Suntem specialişti în a fi atenţi la ce nu merge bine, a nota greşelile, a puncta defectele. La urma urmei, dacă ceva nu merge bine rezultatele nu vor fi bune, performanţa scade, calitatea la fel.

Ţi-ai pus însă, în minte, să observi şi ceea ce merge bine, să apreciezi pe cei care fac treabă bună, să mulţumeşti atunci când ceva a mers bine, să îţi exprimi  aprecierea faţă de colegi, chiar dacă nu le eşti superior direct, sau faţă de prieteni?

De ce să îi apreciem pe cei din jur?

Conform studiilor, aprecierile şi tehnicile bazate pe emoţiile pozitive reduc stresul şi emoţiile negative. Folosind aprecierile în mod susţinut, acestea au ca efect percepere pozitivă a realităţii, expresii, emoţii şi comportamente pozitive. În consecinţă, are loc transformarea realităţii împărtăşite, atât la nivel individual cât şi la nivel organizaţional, atunci cand vorbim de echipe. Aprecierile nu numai că reduc stresul, ci generează inclusiv schimbări pozitive durabile la nivel de atitudine, relaţii umane şi viziune asupra lumii (L. Sekerka & R. McCraty).

Notă:

Când îi apreciezi pe cei din jur este important să nu o faci doar pentru a obţine ceva în schimb. Bucură-te de faptul că oferi ceva şi de efectul aprecierilor tale asupra celorlaţi.

Obstaclole în calea aprecierii celorlalţi

Poate fi complicat să îi apreciem pe ceilalţi, din mai multe motive:

  • nu ai crescut într-un mediu în care se obişnuia aşa ceva. În acest caz poţi începe uşor, stabilindu-ţi ca obiectiv, de exemplu, să observi faptul că cineva a făcut ceva bun o dată pe săptămână;
  • obstacole în relaţiile pe care le ai (în familie, cu colegi, cu prieteni, etc.);
  • procese de comunicare defectuoasă;
  • conflict de interese sau personalităţi;
  • te simţi inconfortabil. Dacă acesta este cazul tău, e important să te gândeşti la motivele acestui fapt. Poţi folosi Analiza Cauzei Rădăcină (ACR) pentru a gestiona situaţia şi a o depăşi;
  • în plus, în organizaţii: frica de pierdere a controlului, lipsa timpului, ignoranţa, dorinţa de a fi corect(ă).

Aceste “obstacole” nu ar trebui însă să fie o scuză pentru a nu aprecia pe ceilalţi sau a discredita importanţa aprecierilor. Obstacolele pot fi transformate în oportunităţi de a folosi aprecierile cu cei din jurul tău. Şi nu uita, nu eşti forţat(ă) să oferi aprecieri doar faţă-în-faţă. O poţi face şi la telefon, prin email sau în faţa altor persoane când persoana vizată nu este de faţă.

Să trecem la treabă!

Cum îi apreciem pe cei din jur?

Chiar dacă aprecierile pozitive sunt bine primite de oricine este important să nu sari calul. Dacă oferi aprecieri prea des, va scădea impactul mesajului tău iar ceilalţi ar putea să îţi pună la îndoială integritatea.  Urmează paşii de mai jos pentru a oferi aprecieri sincere şi de calitate:

1. Fii specific(ă)

Mulţi dintre noi am auzit în jur “Bine făcut!” sau “Bravo!”. Chiar dacă acest tip de apreciere e mai mult decât nimic, e recomandat să fii specific(ă) – vei avea mai mare impact. De exemplu, poţi spune “Îţi mulţumesc, detaliile incluse de tine în cercetarea pe care ai terminat-o ieri mă ajută în a estima…”. Această observaţie surprinde comportamentele observabile, faptele întâmplate. Nu uita de cuvintele “magice” Mulţumesc sau Te rog. Când le spui celor din jur că au făcut treabă bună şi că aceasta a avut un efect pozitiv, mesajul tău va fi relevant şi ţinut minte.

2.Fii perseverent(ă)

Cu cât apreciezi sincer mai mult pe ceilalţi, cu atât ei vor învăţa ce este important pentru tine. Acest aspect este cu atât mai important când te afli într-o poziţie de management sau e nevoie să construieşti o echipă. Conform cercetărilor, cu cât generezi mai multe emoţii pozitive în cei din jur cu atât ei devin mai creativi şi mai flexibili.

3. Arată, pe lângă faptul că spui

Comunicarea, după cum ştim, nu este formată doar din cuvinte spuse sau scrise. Poţi să-ţi exprimi aprecierea pentru cei din jur în nenumărate feluri. De exemplu, când rogi un senior din echipă să îl sprijine în dezvoltare pe alt coleg începător, denotă faptul că apreciezi, valorizezi munca persoanei respective, caracterul şi experienţa sa. Foloseşte, pe lângă aprecierile verbale, acţiuni ce apreciază valoarea celorlaţi.

4. Fă-o adecvat

Fiecare persoană din jurul nostru este unică şi are o personalitate proprie, fiind motivată de diferite lucruri. Unora le place să fie apreciaţi în faţa altor persoane, alţii preferă să nu fie nimeni de faţă. Este important să fii atent(ă) şi să găseşti formele potrivite de apreciere pentru fiecare persoană. E nevoie să te asiguri că persoana ar vrea asta, nu ar deranja-o ci, din contră, ar avea un efect pozitiv asupra ei. Te poţi folosi de instrumentul cum să oferi feedback pentru a structura mai bine ceea ce vrei să transmiţi.

5. Fiecare merită aprecierea ta

Cu siguranţă că cei mai talentaţi şi muncitori colegi sau membri de echipă, primesc în mod constant aprecierilor celor din jur, inclusiv ale tale. Încearcă să apreciezi şi pe cei care primesc mai puţină apreciere. S-ar putea ca doar atât să le lipsească pentru a prinde aripi şi a se dezvolta.

Recomandare: Ai grijă să nu ceri favoruri în aceeaşi discuţie în care faci o apreciere. Persoana respectivă ar putea crede că o “cumperi”.

Aspecte legate de cultură

De asemenea, ţine cont de aspectele legate de cultură – în unele culturi aprecierea în public sau repetată este inacceptabilă, jigneşte, stânjeneşte. Dacă eşti în contact cu persoane cu background diferit, fii la curent cu normele sociale, culturale şi ai grijă să ţii cont de acestea. 

Elemente cheie

Aprecierile sunt esenţiale pentru a-i păstra pe cei din jur motivaţi şi angajaţi în ceea ce fac şi potrivite pentru a dezvolta relaţii de calitate cu colegii, membrii echipei şi clienţii. Urmează paşii de mai jos pentru a aprecia semnificativ pe cei din jur:

1. Fii specific(ă)

2. Fii perseverent(ă)

3. Arată, pe lângă faptul că spui

4. Fă-o adecvat

5. Fiecare persoană merită aprecierea ta

În unele culturi aprecierile sunt deranjante sau stânjenitoare, fii atent(ă) la aceste aspecte şi adaptează tehnica în consecinţă.

Îţi mulţumim că ai avut răbdare să parcurgi acest instrument şi îţi dorim succes în a oferi aprecieri celor din jur! 🙂

Comments

comments

Tu ce părere ai despre acest subiect? Te invităm să incluzi comentariile tale mai jos.


Acesta este doar unul dintre zecile de instrumente şi resurse pe care le găseşti pe siteul nostru. Click aici pentru mai multe articole, abonează-te la newsleterul pentrucariera.ro sau apelează la specialiştii noştri - consilieri în carieră certificaţi, cu experientă practică în domeniu - pentru a explora în continuare.


Intră în contul tău pentru a afla si mai multe. Contul de utilizator iti da posibilitatea sa pui intrebari private consultantilor nostri in cariera sau sa planifici o discutie gratuita cu unul dintre ei, pe subiecte legate de cariera si viata profesionala.


0 comments